Deochiul violet

Poate că nu totul este chiar atît de iraţional pe cît pare...

Azi a fost Ziua desăvîrşită a peştelui banană

...scrie Cristian Teodorescu.....[......]
"Salinger şi-a permis să supravieţuiască atîţia ani, fără a fi descoperit secretul ieşirii din timp ca să rămînă la vîrsta cînd a devenit propria sa legendă. După aia nu mai ai voie decît să dispari, nu să îmbătrîneşti. Şi cu atît mai puţin să mori."

.

Búclă

”Meteorologii explică gerul prin faptul că valul de frig polar a făcut o “buclă” până-n Siberia şi apoi a intrat în România. De ce? Nimeni nu-şi explică.” “Până acum, frontul polar pătrundea în ţară direct peste Scandinavia, nordul Rusiei, Polonia. Acum, însă, s-a dus în nord-estul Asiei, a trecut peste Urali, apoi s-a suprarăcit în Siberia şi a intrat şi în România”, Ce nu spun e faptul că acesta este un experiment, un test al armei meteorologice botezate ”Flacăra Vânătă” (de frig), o armă de cel puțin o mie de ori mai puternică decât ”Flacăra Violet”, cea care protejează România. De altfel, această armă ar fi trebuit testată încă din decembrie 2009, înainte de al doilea tur de scrutin al alegerilor președențiale din țara noastră. Acesta este și motivul pentru care Mircea Geoană s-a deplasat, în mare secret, la Moscova. Asigurările pe care i le-a dat Putin că arma va fi gata la timp au fost nefolositoare.Conform rapoartelor serviciilor secrete de intoxicare, se pare că, atunci, ”Flacăra Violet” a reușit să treacă peste barajele de securitate ale laboratoarelor rusești de unde a sustras întreaga provizie de castraveți murați a cercetătorilor care pregăteau arma. Astfel, aceștia nu au reușit să se trezească din beție decât după al doilea tur de scrutin, când ”Flacăra Violet” ieșise deja învingătoare în România. Utilizarea ”Flăcării Vânăte” acum are mai multe explicații:

Considerénte

Albert & Victoria Discuss Sartre's No Exit

Albert & Victoria Discuss Orwell's 1984

Albert & Victoria Discuss Pride and Prejudice

Menționáre

"Nu înțeleg de ce se distrează oamenii când soții Geoană și alte personaje de vârf din PSD pun eșecul din campanie pe seama parapsihologiei și a influenței temutei flăcări violet. Păi dacă au dreptate? Atunci totul are o explicație.

La lumina flăcării violet înțelegem de ce, în 1989, au ieșit oamenii în stradă, iar apoi, după doar câteva luni, românii l-au votat în bloc pe Iliescu. De ce minerii au ieșit la plimbare, în câteva rânduri, prin Piața Universității (oare chiar n-a băgat nimeni de seamă că panseluțele pe care le-au plantat acolo erau mov?).

De ce, în 2000, în turul II al alegerilor prezidențiale au ajuns Iliescu și Vadim, de ce Becali face rating la televiziuni, de ce românii.[...]"

.

O’Neill,

Un real artist al teatrului, inovator şi experimentator greu de egalat, maestru al conflictelor şi mare creator de atmosferă, inventand dramatismul ce implică speranţa unei posibile reabilitări în planul conştiinţei şi al condiţiei umane... Se reactioneaza pozitiv la creaţia dramaturgului american, identificând în opera sa importante influenţe ale teatrului lui Strindberg, Ibsen, Wedekind, John Millington Synge, George Bernard Shaw sau ale psihanalizei lui Freud - cu tehnica, atmosfera şi abordarea temelor realizate într-o manieră specifică, originală. Reprezentatiile pieselor sale au atins un record remarcabil în întreaga Europă - de-a lungul unei perioade de aproape şase decenii, au reuşit să aducă clarificări cu privire la esenţa genialităţii sale prezentand într-o lumină veridică şi cât mai corectă acest gigant al teatrului contemporan. La teatrul National din Iasi, interpretarea actorilor : Teofil Vâlcu, Adina Popa, Dan Nuţu, Sergiu Tudose in "Lungul drum al zilei catre noapte”, a fost comparabila cu aceea a marilor actori ai lumii.

Vocáție

În eseul scris la 25 de ani despre opera lui Proust, Beckett îşi proiectează propriul stil: “Cel mai reuşit experiment de evocare nu poate proiecta decât ecoul unei senzaţii trecute, căci, fiind un act de intelecţie, e condiţionat de prejudecăţile inteligenţei care abstrage dintr-o senzaţie dată orice cuvânt sau gest, sunet sau parfum care nu intră în schema enigmatică a unui concept, socotindu-le ilogice şi nesemnificative, nişte intruşi discordanţi şi frivoli. Dar esenţa oricărei noi experienţe rezidă tocmai din acest element misterios pe care mintea veşnic trează îl va respinge drept anacronism. El este axul în jurul căruia pivotează senzaţia, centrul de greutate al coerenţei sale. De aceea, oricâtă manipulare ar pune în joc, voinţa nu reuşeşte să reconstituie în integritatea ei o impresie pe care ea însăşi a denaturat-o- aşa zicând- până la incoerenţă. Dacă însă, din întâmplare şi în condiţii favorabile( o relaxare a obişnuinţelor de gândire ale subiectului şi o reducere a razei de acţiune a memoriei sale, o scădere generală a încordării conştiintei ca urmare a unui moment de descurajare extremă), dacă printr-o analogie miraculoasă ceea ce a rămas întipărit dintr-o senzaţie trecută revine sub chipul unui stimul nemijlocit care poate fi instinctiv identificat de subiect cu modelul reduplicării (a cărui puritate integrală s-a păstrat fiindcă a fost uitat) - atunci senzaţia trecută, în integralitatea ei, nu ecoul şi nici copia ei ci senzaţia însăşi, anihilând toate restricţiile spaţiale şi temporale, năvăleşte şi inundă subiectul cu întreagă frumuseţe a armoniei sale fără greş. Astfel sunetul produs de o linguriţă pe o farfurie este în chip subconştient asimilat de narator cu sunetul ciocanului izbit în roată de către mecanicul unui tren oprit într-o pădure, un sunet pe care voinţa lui îl respinsese drept străin de acţiunea sa imediată. Un act de percepţie subconştient şi dezinteresat a redus însă obiectul -pădurea -la echivalentul lui imaterial şi lesne asimilabil; iar amintirea acelui pur act de cogniţie n-a fost doar asociată cu respectivul sunet de ciocan izbit în roată, ci concentrată în jurul lui. Ca de obicei, modul verbului nu are importanţă. Punctul de plecare al expunerii proustiene nu este aglomerarea cristalină ci miezul ei -ceea ce s-a cristalizat deja. Experienţa cea mai trivială -spune el de fapt - e incustrata cu elemente logic nelegate de ea şi respinse ca atare de inteligenţa noastră: ea se află închisă într-un vas plin cu un anume parfum şi o anume culoare şi ridicat la o anume temperatură. Vasele sunt suspendate de-a lungul crestei anilor noştri şi nefiind accesibile memoriei noastre inteligente, sunt într-un sens imune, puritatea aerului pe care-l conţin le e garantată de uitare, fiecare e ţinut la distanţa proprie, la momentul propriu .// Pentru Proust, ca şi pentru pictor, stilul e mai mult o problemă de viziune decât de tehnică. El nu împărtăşeşte superstiţia potrivit căreia forma nu reprezintă nimic iar conţinutul totul, nici aceea potrivit căreia capodopera literară ideală nu poate fi comunicată decât printr-o serie de propoziţii absolute şi monosilabice. Pentru Proust calitatea limbajului e mai importantă decât orice sistem etic sau estetic. Într-adevăr, el nu face nici o încercare de a disocia forma de conţinut. Una este concretizarea celuilalt, revelarea unui univers. Universul lui Proust este exprimat metaforic de artizan fiindcă este surprins metaforic de artist: expresie indirectă şi comparativă a percepţiei indirecte şi comparative. Echivalentul retoric al realităţii proustiene este figura lanţului de metafore”

Eséu

The world of "Waiting for Godot" is one without any meaningful pattern, which symbolizes chaos as the dominating force in the world. There is no orderly sequence of events. A tree which was barren one day is covered with leaves the next. The two tramps return to the same place every day to wait for Godot. No one can remember exactly what happened the day before. Night falls instantly, and Godot never comes. The entire setting of the play is meant to demonstrate that time is based on chance, and therefore human life is based on chance.

Time is meaningless as a direct result of chance being the underlying factor of existence. Hence there is a cyclic, albeit indefinite, pattern to events in "Waiting for Godot." Vladimir and Estragon return to the same place each day to wait for Godot and experience the same general events with variations each time.

Imperceptíbil

Clepsidra
_____Nichita Stănescu

Timpul, ce zid insesizabil
cu ferestre de piatră!

Timpul, ce zid fluid
cu un bloc de piatră drept fereastră!

Timpul, ce zid de verbe
cu o fereastră dintr-un bloc de piatră!

Adiacént

‘Writing, at its best, is a lonely life. Organizations for writers palliate the writer's loneliness but I doubt if they improve his writing. He grows in public stature as he sheds his loneliness and often his work deteriorates. For he does his work alone and if he is a good enough writer he must face eternity, or the lack of it, each day.

For a true writer each book should be a new beginning where he tries again for something that is beyond attainment. He should always try for something that has never been done or that others have tried and failed. Then sometimes, with great luck, he will succeed.

How simple the writing of literature would be if it were only necessary to write in another way what has been well written. It is because we have had such great writers in the past that a writer is driven far out past where he can go, out to where no one can help him.’

Ernest Hemingway

The Nobel Prize in Literature 1954

Du côté de

‘Longtemps, je me suis couché de bonne heure. Parfois, à peine ma bougie éteinte, mes yeux se fermaient si vite que je n’avais pas le temps de me dire: " Je m’endors. " Et, une demi-heure après, la pensée qu’il était temps de chercher le sommeil m’éveillait; je voulais poser le volume que je croyais avoir encore dans les mains et souffler ma lumière; je n’avais pas cessé en dormant de faire des réflexions sur ce que je venais de faire, mais ces réflexions avaient pris un tour un peu particulier; il me semblait que j’étais moi-même ce dont parlait l’ouvrage: une église, un quatuor, la rivalité de François Ier et de Charles Quint. Cette croyance survivait pendant quelques secondes à mon réveil; elle ne choquait pas ma raison, mais pesait comme des écailles sur mes yeux et les empêchait de se rendre compte que le bougeoir n’était plus allumé. Puis elle commençait à me devenir inintelligible, comme après la métempsycose les pensées d’une existence antérieure; le sujet du livre se détachait de moi, j’étais fibre de m’y appliquer ou non; aussitôt je recouvrais la vue et j’étais bien étonné de trouver autour de moi une obscurité, douce et reposante pour mes yeux, mais peut-être plus encore pour mon esprit, à qui elle apparaissait comme une chose sans cause, incompréhensible, comme une chose vraiment obscure. Je me demandais quelle heure il pouvait être; j’entendais le sifflement des trains qui, plus ou moins éloigné, comme le chant d’un oiseau dans une forêt, relevant les distances, me décrivait l’étendue de la campagne déserte où le voyageur se hâte vers la station prochaine, et le petit chemin qu’il suit..’

‘Peut-être l'immobilité des choses autour de nous leur est-elle imposée par notre certitude que ce sont elles et non pas d'autres, par l'immobilité de notre pensée en face d'elles. Toujours est-il que, quand je me réveillais ainsi, mon esprit s'agitant pour chercher, sans y réussir, à savoir où j'étais, tout tournait autour de moi dans l'obscurité, les choses, les pays, les années.’

.

Decéniu

Sfârşitul primului deceniu al celui de-al XXI- lea secol.

Sintoníe

"A conscience is that still small voice that people won't listen to. That's just the trouble with the world today..." - Jiminy Cricket to Pinocchio in the Disney film Pinocchio, 1940

"I dub you Pinocchio's conscience, lord high keeper of the knowledge of right and wrong, counselor in moments of high temptation, and guide along the straight and narrow path. Arise, Sir Jiminy Cricket." - The Blue Fairy to Jiminy Cricket in the Disney film Pinocchio, 1940