”Despre ce vor vorbi azi? Nu ştiu, poate că aş putea sugera vreo temă. Totuşi, ei vorbesc deja, fără să mai aştepte. Gravă şi sonoră, vocea lui Sábato. Stinsă şi slabă, vocea lui Borges. Închid ochii fără ca ei să-şi dea seama şi-mi închipui un teatru unde sînt singur în faţa scenei. În fund sînt un oraş şi alte multe oraşe, iar Sábato şi Borges le privesc. (Borges, în realitate, şi le aminteşte).”
“Barone: Şi ce crezi Domnia Ta despre Dumnezeu, Borges? Borges: (cu ironie solemnă) El e creaţia maximă a literaturii fantastice! Ce-au imaginat Wells, Kafka sau Poe e zero faţă de ce-a imaginat teologia. Ideea unei fiinţe perfecte, omnipotente, atotputernice e cu adevărat fantastică.
Sábato: Da, dar ar putea fi vorba şi de un Dumnezeu imperfect. Unul care să nu poată manevra bine afacerea sau împiedica seismele. Sau de unul care doarme şi are coşmaruri sau accese de nebunie: cum ar fi ciumele sau catastrofele… Borges: Sau noi doi. (Rîd.) Nu ştiu dacă Bernard Shaw e cel care a spus: <
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu