skip to main |
skip to sidebar
.
"......gandirea autentica se retrage neputincioasa in fata ciocnirii dintre fanatic si zombi. ‘Fanaticul‘ este omul unei singure idei, convins de propria-i dreptate, indiferent daca imbraca forma nationalismului, a rasei, a clasei, a iluminsimului, ecologiei, s.a.m.d. ‘Zombi‘ este post-modernistul pentru care toate sunt o apa si-un pamant, ierahizarile nu-si mai au rostul, valoarea e o forma de represiune a europeanului alb, etc. El se invarte habauc, cu un i-pod/i-pad intr-o mana, tastand la nesfarsit mesaje fara noima cu cealalta.."...
"Tout devient particularisé : les détails n’apparaissent plus que comme des bizarreries, et la question du style, c’est-à-dire de la façon dont le professeur incarne quelque chose qui le transcende, n’est au fond pas véritablement abordée, tout du moins pas conceptuellement, sauf à verser dans un lyrisme au final bien peu heuristique. On conçoit que les différents auteurs aient voulu témoigner d’une rencontre qui les a transformés et veuillent faire œuvre de reconnaissance. Mais on peut se demander quel est l’intérêt d’une telle entreprise si ce n’est une curiosité de celle qui pousse à lire la presse people."
"Given this new understanding of Hegel, then, where is the general reader left in trying to apprehend the meaning of world history? History is fundamentally the striving of Spirit for its own freedom, Reason is consistently manifesting itself in the course of development, and the process is essentially a dialectical progression towards an end goal. Is this not deterministic? Accepting Hegelian boundaries, can we not approach the course of world history with foreknowledge or will contingency continue to confound such iron-clad predictability? In order to soften the impact of Hegel's statements, some interpretations have suggested that references to "necessary" events in history could be inferred as "rationally necessary." This would presumably reduce Hegel's argument from one of determinism to hopeful idealism. However, since Hegel states that "the rational, like the substantial, is necessary," no qualitative difference exists between the terms "necessary" and "rationally necessary." In addition, we have already proven that for either contingency or necessity to exist, the other must also exist. Any attempt to dilute the Hegelian meaning of "necessity" therefore will not help us to encompass the contingency often seen in world events. To understand the relative importance of contingency versus determinism in Hegel's philosophy, it is most important to note the distinction he makes between world history and particular history. "What world history has to record," he writes in his Introduction to the Philosophy of History, "are the actions of the Spirit of peoples. The individual configurations assumed by Spirit in external reality could be left to limited histories." Carefully analyzed in the context of Hegel's work, it becomes clear that Hegel views long-term history as the meaningful area for study of Spirit's activity, whereas "limited histories" merely reflect the "external reality" that Spirit assumes. This recognition uncloaks much of the historical misunderstanding of Hegelian philosophy."
"Toată copilăria şi adolescenţa m-a chinuit jena neputinţei de a trăi: importante erau cărţile, sălile de cinematograf, o frază, o privire, un sunet alb pierdut în culori de poză veche, aceea era viaţa reală şi adevărată. Resimţeam asta în faţa celorlalţi ca pe un şancru în obraz, ca pe un stigmat de inferioritate definitivă, care trebuia ascuns cu grijă. Din prima clipă în care ne-am întâlnit, Iosif Sava mi-a luat această spaimă cu mâna. Lângă el, nu te mai simţeai un bezmetic, un vânător de cai verzi, un poet în cel mai rău şi de dispreţ sens al cuvântului. Lângă el, în spaţiul fermecat al Seratei, părea foarte firesc să atârni totul de o frază, de o privire, de un sunet alb pierdut în culori de poză veche. Lângă el, o carte de acum un veac devenea mult mai importantă şi actuală decât ştirile zilei, muzica, religia, arta păreau la fel de fierbinţi ca programul de privatizare. Şi oricât de tăioasă ar fi fost o controversă, nu lăsa niciodată ura să-şi facă loc în Serata sa: finalul însemna întotdeauna întoarcerea într-un amfiteatru senin de Grecie veche. Iosif Sava a fost singurul care, în aceşti ani ai politicii, negoţului şi tâlhăriei, a oferit omului de cultură un refugiu pentru demnitate. S-a opus cu toată fiinţa lui căruntă şi distinsă asaltului mârlăniei, pragmatismului feroce, ignoranţei mulţumite de sine, rânjetului dizolvant, kitschului dezlănţuit, divertismentului cretin."...
"Dacă dogmaticii canonului literar românesc ar face o analiză obiectivă a spaţiului virtual românesc, ar înţelege şi ei că actul literar nu este numai acea acţiune validată lângă vreun şemineu – fie chiar de la Păltiniş – şi tipărită pe vreun instrument produs de Gutenberg, ci şi acela care se multiplică şi pe noile instrumente de comunicare. Cu ce e mai prejos e-reader-ul decât suportul de hârtie? De multe ori, tirajele cărţilor nu depăşesc câteva sute de exemplare, iar a post-urilor on-line câteva mii. Ce instanţă hotărăşte ce e literar şi ce nu e? În nici într-un caz şcoala românească încremenită în proiect." .
"Protagoras din Abdera avea un discipol, pe Euatlos, pe care o dată cu avocatura l-a învăţat şi meşteşugul logicii, dar şi pe acela al sofismelor. Pentru lecţiile pe care i le-a dat, Protagoras i-a propus lui Euatlos o înţelegere convenabilă: la primul proces pe care îl va cîştiga, tînărul îşi va plăti datoria faţă de maestru. Au bătut palma, dar ce te faci că timpul trecea, lecţiile se terminaseră de mult şi Euatlos nu se grăbea să intre în avocatură. A răbdat Protagoras cît a răbdat, pînă cînd s-a săturat şi l-a dat pe Euatlos în judecată, cerîndu-i plata pentru lecţii. Protagoras era foarte sigur că, oricum, îşi va căpăta banii; raţionamentul său era următorul, ..."...
.
"Doamne, creatia a dat inapoi
Ca un cucui al universului.
Doamne, creatia ta s-a retras in sine
Cu tine cu tot si orbecaim in nestire.
Doamne, da un pumn in bezna,
Sa creasca, Doamne, la loc cucuiul.
Unicornul, cand ii crestea cornul,
Era numai durere si cunoastere.
Lumea sorbita de hau
Se pierde in circumvolutii prea destepte.
Doamne, da-ti Doamne un pumn drept in frunte
Si mugind ia-o de la-nceput.
Si mugind ia facerea de la-nceput."
(Rugaciune, Marin Sorescu)
"Numai o idee rece
se cuprinde de cârcei,
numai şapte, opt şi zece
n-are urmă-n ochii mei."
Nichita Stănescu( Feluri)
