Imaginea dihotomică

.."Desigur, înainte de 1989 Gabriel Liiceanu nu a pretins explicit că este aşa ceva, dar a acceptat recunoaşterea publică arătată unui scriitor de nonficţiune care era atît de „social” şi „politic” cît permitea Partidul; adică aproape deloc, dar suficient ca, în context, asta să îl califice pe delfinul regelui filozofic în viaţă (Noica) drept „conştiinţă publică”. Or, o astfel de relaţie nu se construieşte decît bilateral. Nu cred că un astfel de mit civic se poate construi fără participarea „zeului”. În cadrul întîlnirii cu Herta Müller, Gabriel Liiceanu a ratat semnificaţia cea mai importantă a discuţiei: dincolo de valoarea literară în sine, valoarea excepţională a traseului existenţial al Hertei Müller (ca şi al tuturor celorlalţi disidenţi reali ai regimului) este că nu a făcut jocuri de putere în timpul comunismului. Sigur, jocul de putere al lui Liiceanu nu avea indecenţa politică explicită a jocului lui Păunescu; pe de altă parte, nu avea nici un fel de dimensiune politică. Jocul de putere al lui Păunescu era, într-un fel, mai pe faţă, mai puţin insidios decît jocul de putere al lui Liiceanu. Dar ceea ce relativizează cu adevărat dihotomia construită dintre Liiceanu şi Păunescu nu este doar statutul primului de conştiinţă publică tolerată de regimul comunist şi care, desigur, nu era nici un fel de conştiinţă. Este, mai ales, eşecul lui de a deveni o conştiinţă publică după Revoluţie, cînd pretenţia de a ocupa forul public a devenit mult mai explicită. "

• Fără îndoială, trecerea timpului a amestecat lucrurile....