Ceáță

In toate epocile - pentru constiinta umana, o anume problema va fi permanent incomoda si evitata cat mai mult posibil. Iar daca, in evolutia ei oscilanta si inca nesigura va respinge aceasta proba, se va teme de ea, isi va asuma si riscul oprimarii.
Problema este in fapt suspensia momentana a rationamentului; judecata fiind actul esential al gandirii reflexive, ea fiind si actul vital al acestei constiinte si nu doar o simpla conexiune de concepte ci o dubla si indivizibila asertiune: afirmand ceva, constiinta se afirma ea insasi, mai mult chiar ea afirma -pentru a se afirma .(Un copil nu-si crispeaza mana cu energie pentru ca-i este teama, ci pentru a se asigura de forta sa). Asertiunea este pentru constiinta ceea ce respiratia sau bataia inimii este pentru organism. In fiecare moment o multime de perceptii, amintiri, imagini ne asalteaza: trebuie ca prompt, sa li se atribuie acestora elemente diverse, fie din lumea exterioara, fie ale subiectului, unora sa li se aplice autenticitatea trecutului, altora a prezentului. Cand spiritul-constiinta, nu mai este in masura a face acest lucru corect si fara a ezita, atunci nu numai o functie sau alta este amenintata, ci personalitatea in intregime. Alterarile usoare si trecatoare ale recunoasterii pe care le numim iluzii, déjà vu, déjà vécu, lasa sa se intrevada mecanismul acestei dezordini –se poate spune ca se produce un fel de eschivare foarte scurta a masinii mintale, o oprire pentru o fractiune infinitezimala de timp a unei parti, iar o alta parte functioneaza inertial. Este mai putin o neatentie fata de prezent, un fel de scufundare a constiintei in ea insasi timp de o sclipire. -incetam sa afirmam, sa ne afirmam, constiinta dispare ca putere activa, atenta, dar continua sa inregistreze mecanic perceptiile si are iluzia de a fi vazut si trait ceea ce se intampla si de a sti anterior ce se va intampla.- atunci, cand in realitate, ea greseste in efectuarea imediata a atribuirilor corecte, se lasa impresurata de derularea impresiilor actuale, fara a se opune. Este o carenta momentana a eului care altereaza recunoasterea: nu coreleaza trecutul si actualul. Atunci cand iluzia se disipeaza, se evidentiaza si producerea ei cauzata de o absenta, de o inadvertenta, de un rastimp imobilizat in el insusi.

.