Sau

Teoretic sau real, alternarea ambiguă: continuu-discret, sugerează improbabilitatea recuperării oricărui interval anteparcurs.

Avatars of Godot

Ce divorce entre l'homme et sa vie, l'acteur et son décor, c'est proprement le sentiment de l'absurdité.
"Je laisse Sisyphe au bas de la montagne! On retrouve toujours son fardeau. Mais il enseigne la fidélité supérieure qui nie les dieux et soulève les rochers. Il faut imaginer Sisyphe heureux... On ne nous dit rien sur Sisyphe aux enfers. Les mythes sont faits pour que l’imagination les anime. Pour celui-ci, on voit seulement tout l’effort d’un corps tendu pour soulever l’énorme pierre, la rouler et l’aider à gravir une pente cent fois recommencée ; on voit la visage crispé, la joue collée contre la pierre, le secours d’une épaule qui reçoit la masse couverte de glaise, d’ une pied qui le cale, la reprise à bout de bras, la sûreté tout humaine de deux mains pleines de terre. Tout au bout de ce long effort mesuré par l’espace sans ciel et le temps sans profondeur, le but est atteint. Sisyphe regarde alors la pierre dévaler en quelques instants vers ce monde inférieur d’où il faudra la remonter vers les sommets. Il redescend dans la plaine....Pour le reste, il se sait le maître de ses jours. A cet instant subtil où l’homme se retourne sur sa vie, Sisyphe, revenant vers son rocher, contemple cette suite d’actions sans lien qui devient son destin, créé par lui, uni sous le regard de sa mémoire et bientôt scellé par sa mort. Il est toujours en marche……le rocher roule encore."

Profésii

"...Scrisorile rezuma într-un mod inspirat, plin de gratie, idealul de viata al românilor, constituit de-a lungul secolelor, cu contributia propriului lor bun-simt, dar si al lectiei de fair-play învatate de tineri ca Mihail Farcasanu în anii petrecuti în Occident. Dînd dovada de curaj intelectual si clarviziune, autorul muta frecvent discutia din plan moral în plan estetic; el întelege ceea ce foarte putina lume întelege chiar si azi, în perioada postcomunista, ca esenta – criminala – a comunismului o constituie urîtenia, prostul-gust, abaterea de la firesc. Cînd pledeaza pentru eleganta, Mihail Farcasanu respinge implicit comunismul în esenta lui:
„Am pus foarte mult accent pe eleganta în raporturile dintre oameni.
Nu as vrea ca acest cuvînt sa fie rau înteles. Pentru noi, el exclude stearpa masca a mondenitatii, cu care l-au încarcat adeptii vulgarului. [...]
Eleganta nu este formalism, ci fel de a fi. Ea este o atitudine substantiala. [...]
Dar daca acest lucru este rezervat celor putini, care au reusit sa atinga treptele cele mai înalte, pentru începutul civilizarii vietii noastre sociale este absolut necesar sa cultivam prima ipostaza a elegantei, politetea. Multora li se va fi parînd minora o astfel de preocupare. Ea este însa esentiala pentru orisice progres în coexistenta sociala a oamenilor. Respectul omului are, într-adevar, ca marca exterioara, buna purtare fata de el." ...

În felul ei, ideea egalitarismului...

• "Mircea Cărtărescu: „În felul ei, ideea egalitarismului şi colectivismului comunist a fost una genială.”

Ea a părut să rezolve, psihologic măcar, dacă nu economic, câteva dintre marile tensiuni la care e supus omul într-o lume modernă. Cei care-au propagat acest sistem utopic ştiau ce făceau: puţini puteau rezista ofertei lor. E drept, omul îşi ceda libertatea şi iniţiativa unui mecanism inuman, dar beneficiile sale nu erau de neglijat. Preţul libertăţii (cu care şi-aşa cei mai mulţi inşi nu ştiau ce să facă) nu a părut prea mare celor care-au primit în schimb bunurile râvnite: iresponsabilitatea, dispariţia nevoii de a decide în legătură cu viaţa ta şi a altora, dispariţia nevoii de a fi cineva, a incomodităţii de a lupta pentru ceva, a poverii de gândi cu mintea ta. În plus, primeai câte puţin din cele necesare vieţii, aşa încât, măcar în principiu, nu mai aveai grija zilei de mâine. Etic şi echitabil. Capra vecinului moartă la canal şi la Sighet, nici nu mai aveai pe cine invidia.
Foştii se duseseră, actualii încă nu apăruseră, iar când au apărut, s-au ascuns după genericul „ei”. Se trăia într-o combinaţie de închisoare şi grădiniţă, izolată de restul lumii şi închisă în propriile ei legi. Oamenii se făceau că lucrează, iar „ei” se făceau că-i plătesc....

• Altfel, omul se adaptase vieţii din cuşcă destul de bine şi îl îngrozea lumea de afară. Am văzut o dată un filmuleţ în care un copil cumpăra de la piaţă o veveriţă ce fugea etern într-o roată de sârmă. I se făcuse milă de ea şi s-a gândit s-o ducă-n pădure. Ajuns acolo, pune cuşca jos şi deschide uşiţa. Veveriţa iese, face câţiva paşi, apoi o zbugheşte la loc în colivie, unde reia goana ei absurdă în roata de sârmă, de unde n-a mai fost chip s-o scoţi.

Slavă Domnului, am supravieţuit cuştii, şi o mâna miloasă („agenturili”) ne-a depus şi pe noi în mijlocul pădurii. Ne-am primit înapoi libertatea, ne-am străduit să facem ceva cu ea, căci bătrânii ne spuneau că e un lucru minunat. Nu e locul aici să spun ce şi cât am făcut cu acest dar întradevăr dumnezeiesc: nu mult..
Criza, la ideea căreia unii râdeau superior la-nceput, s-a dovedit cât se poate de reală. Toţi cei din jurul meu, toţi cei pe care-i văd pe stradă sunt gravi şi sumbri. Nimănui, nici măcar oficial, nu-i merge bine."

Obijduít

Quotes of the Day for March 28, 2010

-All animals are equal but some animals are more equal than others. (George Orwell)

-If this is coffee, please bring me some tea; but if this is tea, please bring me some coffee.
(Abraham Lincoln)

-The secret of eternal youth is arrested development. (Alice Roosevelt Longworth)

.

Ora de Dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcînd?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rînd
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cît pot mai curînd.
.. Şi pasărea liră cîntă
şi copilul cîntă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe cînd pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stîncă lîngă mare....
.

dintr-un interviu ..

..Când dispar popoarele, intrăm în Turnul Babilonului. Cioran zice odată: "Bine mă Petrică, dar naţionalismul nu înseamnă negarea speciei omului, înseamnă o configuraţie a acestei specii în competiţie de neamuri". Păi, cine mă împiedică pe mine, român, să-l traduc pe Dostoievski şi să-i scriu cărţile mai bine ca el şi decât orice rus? Cine?
A fost odată comemorat Dostoievski la Bucureşti de "o anumită presă "- cum îi zicea şi Everac - presa din Sărindar. Şi Arghezi zicea că Dostoievski e un bivol care a călcat într-o grădină cu crini, fleacuri d'astea, metafore pour epater le bourgeois. Singurul om inteligent dintre scriitorii români, care l-a definit cum trebuie pe Dostoievski, a fost Cezar Petrescu pe care eu îl respect. Ştiţi Scrisorile unui răzeş şi Întunecare. E un real spiritual. E mai real decât impostorul filosof Camil Petrescu, pe care Călinescu se grăbeşte să-l facă intelectual."

.

Geometry

"I find the ideas in the fractals, both as a body of knowledge and as a metaphor, an incredibly important way of looking at the world."

Geometria fractală

Geometria fractală şi păcatele începutului

În anii ’70, Benoît Mandelbrot publica lucrarea sa de pionierat, The Fractal Geometry of Nature, unde se propunea o alternativă la geometria tradiţională, bazată pe idealul de frumuseţe al Greciei antice, asociat cu simplitatea, simetria şi armonia. Renaşterea a preluat şi ea acest ideal de frumuseţe. Figurile geometrice regulate au fost astfel plasate în centrul atenţiei. Simetriile hexagonale ale cristalelor au fost asociate cu lumea inertă, iar cele pentagonale au devenit reprezentative pentru lumea vie.
Secolul al XIX-lea a marcat o modificare, de exemplu, prin Florile răului de Charles Baudelaire, în poezie (a se vedea, ulterior, în poezia românească, Flori de mucigai de Tudor Arghezi), şi prin mulţimile şi funcţiile „urâte“, în sensul că reprezentările lor vizuale se derogau de la dezideratul tradiţional de simplitate şi de regularitate sau, mai grav, se sustrăgeau, pur şi simplu, oricărei reprezentări vizuale. Aici se plasează graficele funcţiilor continue, dar fără derivată (Karl Weierstrass) sau curbele care umplu un pătrat (Giuseppe Peano). Unii matematicieni ai secolului al XIX-lea, precum Charles Hermite, respingeau aceste obiecte, plasându-le în afara teritoriului matematicii, sub motivul că ele nu ar corespunde lumii reale. Geometria fractală propusă de Mandelbrot argumentează în mod convingător că numeroase obiecte, de la nori la fulgii de zăpadă şi de la coastele oceanelor la mişcarea browniană, tocmai de astfel de modele matematice au nevoie. Dar marea surpriză o constituie faptul că definiţia propusă iniţial pentru obiectele fractale, care lua drept criteriu de fractalitate natura dimensiunii lor, căreia i se cerea să nu fie exprimabilă printr-un număr întreg, era ulterior înlocuită cu o alta, în care accentul cade pe proprietatea de auto-similaritate a obiectelor fractale. De această dată nu mai este vorba de o greşeală de raţionament, ci de o ezitare de natură conceptuală – fapt care se poate accepta atunci când, ca aici, o teorie se află la primii săi paşi. Deocamdată, deci, nu există un consens în această privinţă.
.

Canossa

Demosthenes Platterbaff, the eminent Unrest Inducer, stood on his trial for a serious offence, and the eyes of the political world were focussed on the jury. The offence, it should be stated, was serious for the Government rather than for the prisoner. He had blown up the Albert Hall on the eve of the great Liberal Federation Tango Tea, the occasion on which the Chancellor of the Exchequer was expected to propound his new theory: "Do partridges spread infectious diseases?" Platterbaff had chosen his time well; the Tango Tea had been hurriedly postponed, but there were other political fixtures which could not be put off under any circumstances. The day after the trial......

.

Díntru

De la A (Avatar) la Y (The Young Victoria)...

Completare la o frumoasă postare...

Nimeni nu poate pune monopol pe studiul comunismului,...

.

Tact

• "Exista cateva lucruri care nu pot fi invatate repede, si timpul, adica singura noastra avutie, trebuie risipit din plin ca plata pentru insusirea lor. Sunt lucrurile cele mai simple cu putinta, si cum pentru a le afla e nevoie de o viata intreaga, stropul de noutate pe care fiecare om il culege pe lume e foarte costisitor si-i unica mostenire ce-o lasa dupa sine."- Ernest Hemingway.

“În relativitatea restrânsă, nu există conceptul de prezent absolut. Prezentul este definit ca o mulţime de evenimente simultane din punctul de vedere al unui observator dat. Noţiunea de simultaneitate depinde de sistemul de referinţă, şi astfel trecerea de la un sistem la altul necesită o ajustare a definiţiei prezentului. Dacă ne închipuim prezentul ca pe un plan de simultaneitate (tridimensional) într-un spaţiu Minkowski, atunci trecerea de la un sistem la altul conduce la înclinarea planului.”- Albert Einstein

.

La obiéct

• Liceeni care vor să-şi facă bani de buzunar pentru vacanţă. Studenţi ai căror părinţi nu le pot asigura uniforma Mercedes&Motorola, ultimul model. Se întâmplă uneori să găseşti (eu am găsit) câte o tânără profesoară debutantă debarasând mesele de la fast-food pentru a-şi putea plăti chiria la garsonieră. Desigur, vă veţi repezi, munca e obositoare pentru puturoşi şi pentru complexaţi. Foarte bine, să ştie şi profesorii ăştia – pe care-i târăşte sindicatul în stradă, le vâră fluiere în gură şi pretenţii absurde în cap – că patru ore de dat din gură şi de mâzgâleli în catalog nu se cheamă muncă. Nu vreau să contrazic pe nimeni.....

....Am aflat că în ultima ediţie a unui prestigios repertoriu al afecţinilor psihice – un soi de Biblie a psihiatrilor amatori minus povestea, minus viaţă după moarte – că lenea e o chestie de tempo cognitiv; descrierea e ştiinţifică, e precisă etc. Numai că nu ia seama la infinitele variaţii ale obiectului supus investigaţiei: “lene” este numele unei încrengături care cuprinde o mie de sertare şi sertăraşe potrivite cu fiecare nuanţă distinctă a fenomenului. În plus, există variante regionale, a căror cercetare nu este posibilă în lipsa unui instrumentar de mare precizie, aparate cu multe cadrane şi măcar un osciloscop cumsecade....

• ....Oglindă, oglijoară, cine e mai anticomunist în această ţară? Vladimir Tismăneanu cu comisia şi raportul care îi poartă numele, girate de Băsescu sau Marius Oprea, pentru care Tăriceanu a înfiinţat un institut care să cerceteze crimele comunismului?...

.

Jurnalul lui -Steinhardt-

TREI SOLUŢII
Testament politic
Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar — şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului — există soluţia (mistică) a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv.
Cele trei soluţii la care ne referim sunt strict lumeşti, au caracter practic şi se înfăţişează ca accesibile orişicui.
Soluţia întâi: a lui Soljeniţîn
În Primul cerc, Alexandru Isaievici o menţionează pe scurt, revenind asupră-i în volumul I al Arhipelagului Gulag. Ea constă, pentru oricine păşeşte peste pragul Securităţii sau altui organ analog de anchetă, în a-şi spune cu hotărâre: în clipa aceasta chiar mor. Îi este permis a-şi vorbi consolându-se: păcat de tinereţele ori vai de bătrâneţele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am să le mai beau, de cărţile pe care n-am să le mai citesc, de plimbările pe care n-am să le mai fac, de muzica pe care n-am să o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur şi ireparabil: de-acum încolo sunt un om mort. Dacă aşa gândeşte, neşovăitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi ameninţat, şantajat, amăgit, îmbrobodit. De vreme ce se consideră mort nimic nu-l mai sperie, îmbrobodi, atrage, aţâţa. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are — fiindcă nu mai speră, fiindcă a ieşit din lume — după ce jindui, ce păstra sau redobândi, pe ce îşi vinde sufletul, liniştea, onoarea. Nu mai există moneda în care să-i poată fi achitat preţul trădării. Se cere însă, fireşte, ca hotărârea să fie fermă, definitivă. Te declari decedat, primeşti a te învoi morţii, desfiinţezi orice speranţă. Te poţi regreta, ca doamna d'Houdetot, poţi regreta, însă această sinucidere morală şi prin anticipaţie nu dă greş. Riscul unei cedări, al consimţirii la denunţ, al unei recunoaşteri fanteziste a pierit cu desăvârşire.
Soluţia a doua: a lui Alexandru Zinoviev
Este cea găsită de unul din personajele cărţii Înălţimile găunoase. Personajul e un om tânăr, prezentat sub porecla alegorică Zurbagiul. Soluţia stă în totala neadaplare în sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în câmpul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale şi o haimana. Trăieşte de azi pe mâine, din ce i se dă, din ce pică, din te miri ce. E îmbrăcat în zdrenţe. Munceşte pe apucate, uneori, când şi dacă i se iveşte prilejul. Îşi petrece mai toată vremea în puşcării ori lagăre de muncă, doarme pe unde apucă. Hoinăreşte. Pentru nimic în lume nu intră în sistem, nici măcar în cea mai neînsemnată, mai păcătoasă, mai neangajantă slujbă. Nici măcar păzitor la porci nu se bagă, neurmând pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de răspundere, sfârşeşte porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (în stil existenţialist) odată pentru totdeauna câine de pripas, capră râioasă, călugăr budist cerşetor, smintit, nebun pentru (întru) libertate. Un asemenea om, aflat în marginea societăţii, e şi el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Îl pot oricând închide, hărţui, dispreţui, batjocori: dar le scapă. Odată pentru totdeauna a consimţit a-şi trăi viaţa conform exemplului şi modelului unui perpetuu azil de noapte. Din sărăcie, neîncredere, neseriozitate şi-a făcut un crez; se aseamănă unui animal sălbatec, unei fiare jigărite, unui tâlhar la drumul mare. E Ferrante Palia al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Călinescu. E un %iurodivîi laic, un drumeţ neplictisit (iar Wotan coborând pe-acest pământ ce nume poată? Der Wanderer), un jidov rătăcitor. Şi-i slobod la gură, vorbeşte de istov, dă glas celor mai primejdioase anecdote, nu ştie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteşte adevăruri pe care ceilalţi nu-şi pot îngădui să le şoptească. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula — şi ea îndrăzneaţă a lui La Fontaine: habar nu are de zgardă. E liber, liber, liber.
Soluţia a treia: a lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovski Ea se rezumă: în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta. În martie 1939, Churchill îi spune Marthei Bibescu: „Va fi război. Praf şi pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pândeşte pe toţi. Iar eu simt că întineresc cu douăzeci de ani".
.

&

Pasarea cu clont de rubin*
S-a razbunat,iat-o,s-a razbunat.

Nu mai pot s-o mangai.
M-a strivit
Pasarea cu clont de rubin,

Iar maine
Puii pasarii cu clont de rubin,
Ciugulind prin tarana,
Vor gasi poate
Urmele poetului Nicolae Labis
Care va ramane o amintire frumoasa...

10 decembrie 1956
_______________
*Versuri dictate de N.Labis la spital,dimineata,cateva ceasuri dupa accident.
.
.