iulie 31, 2010

imprópriu


Că funzuliţa creionată de un designer poate fi luată la doi lei de pe Internet şi este cumpărată cu aproape un milion, asta ţine mai degrabă de fabulospiritul ”land of choice”. Frunza verde, cu nuanţe portocalii, de scandal, făcea chiar bine într-o astfel de situaţie pentru că, în afara românilor adunaţi de prin ambasadă şi consulate şi a chinezilor care „biscuiau” de-a Ştefan cel Mare pe la Shanghai mai aflau şi alţii că tara lui Dracula şi a lui Ceauşescu are un nou brand turistic.

iulie 30, 2010

refrácție


'Printre marile vorbe de duh shakespeariene, am găsit, ca citat autonom, şi „Restul e tăcere“. Care rest? Ce nu e tăcere? – se întreabă, perplex, cel care n-a citit Hamlet şi dă peste această obscură afirmaţie. De ce i s-a părut antologatorului că are dinainte o afirmaţie plină de miez? În sine, ea nu comunică, de fapt, nimic. Tot din Shakespeare este extras şi panseul următor: „Oamenii care vorbesc puţin sînt cei mai buni“. De la „dacă tăceai filozof rămîneai“ la „tăcerea e de aur“, folclorul sapienţial e plin de asemenea declaraţii şi nu avea nevoie de tonul apodictic al scriitorului englez pentru a se reformula.'

iulie 29, 2010

Brand


....acest mod particular de a înţelege reformele şi consecvenţa voinţei de a adopta un set de măsuri menit să aducă societatea ca ansamblu la stagnare şi regres, pentru o dominare politică facilă şi o aservire politică eficientă, la nevoie, cu tăierea şanselor înseşi la existenţă şi sănătate şi cu asmuţirea diverselor segmente sociale unele împotriva altora, devine definitoriu pentru o antiperestroika, o restructurare de fond îndreptată contra libertăţii şi drepturilor cetăţeanului..

iulie 28, 2010

filozofia e inutilitatea întruchipată


Depinde cum măsurăm timpul. Îl măsurăm, de ceva vreme, cu unităţi de măsură din ce în ce mai mici. De fapt îl măsurăm cu graba noastră. Aproape la tot ce se întâmplă avem acces „în timp real“, numai că asta face ca prezentul în care trăim să aibă mai multă irealitate. Înaintăm către un fel de microcosmos, secundele ne par eternităţi atunci când, de pildă, aşteptăm să se încarce o pagină web. Într-un astfel de context, e de-a dreptul inutil să faci profeţii.

iulie 27, 2010

Le livre des masques


La littérature n'est pas en effet autre chose que le développement artistique de l'idée, que la symbolisation de l'idée au moyen de héros imaginaires. Les héros, ou les hommes (car chaque homme est un héros, dans sa sphère) ne sont qu'ébauchés par la vie; c'est l'art qui les complète en leur donnant, en échange de leur pauvre âme malade, le trésor d'une immortelle idée, et le plus humble peut être appelé à cette participation, s'il est élu par un grand poète. Quel humble que cet Énée que Virgile charge de tout le fardeau d'être l'idée de la force romaine, et quel humble que ce Don Quichotte à qui Cervantès impose l'épouvantable poids d'être à la fois Roland et les quatre fils Aymon, Amadis, Palmerin, Tristan et tous les chevaliers de la Table ronde! L'histoire du symbolisme, ce serait l'histoire de l'homme même, puisque l'homme ne peut s'assimiler une idée que symbolisée.
Par rapport à l'homme, sujet pensant, le monde, tout ce qui est extérieur au moi, n'existe que selon l'idée qu'il s'en fait. Nous ne connaissons que des phénomènes, nous ne raisonnons que sur des apparences; toute vérité en soi nous échappe; l'essence est inattaquable. C'est ce que Schopenhauer a vulgarisé sous cette formule si simple et si claire: Le monde est ma représentation. Je ne vois pas ce qui est; ce qui est, c'est ce que je vois. Autant d'hommes pensants, autant de mondes divers et peut-être différents. Cette doctrine, que Kant laissa en chemin pour se jeter au secours de la morale naufragée, est si belle et si souple qu'on la transpose sans en froisser la libre logique de la théorie à la pratique, même la plus exigeante, principe universel d'émancipation de tout homme capable de comprendre.

iulie 25, 2010

Martin Eden


This hurt was not death, was the thought that oscillated through his reeling consciousness. Death did not hurt. It was life, the pangs of life, this awful, suffocating feeling; it was the last blow life could deal him. His wilful hands and feet began to beat and churn about, spasmodically and feebly. But he had fooled them and the will to live that made them beat and churn. He was too deep down. They could never bring him to the surface. He seemed floating languidly in a sea of dreamy vision. Colors and radiances surrounded him and bathed him and pervaded him. What was that? It seemed a lighthouse; but it was inside his brain - a flashing, bright white light. It flashed swifter and swifter. There was a long rumble of sound, and it seemed to him that he was falling down a vast and interminable stairway. And somewhere at the bottom he fell into darkness. That much he knew. He had fallen into darkness. And at the instant he knew, he ceased to know.

.

turnesól

iulie 23, 2010

birthplace


He had worn, of touching the objects, or at all events the surfaces, the substances, over which His hands had played, which his arms, his shoulders had rubbed, of breathing the air – or something not too unlike it – in which His voice had sounded. They had had a little at first their bewilderments, their disconcertedness; the place was both humbler and grander than they had exactly prefigured, more at once of a cottage and of a museum, a little more archaically bare and yet a little more richly official. But the sense was strong with them that the point of view, for the inevitable ease of the connection, patiently, indulgently awaited them; in addition to which, from the first evening, after closing-hour, when the last blank pilgrim had gone, the mere spell, the mystic presence – as if they had had it quite to themselves – were all they could have desired. They had received, by Grant-Jackson’s care and in addition to a table of instructions and admonitions by the number, and in some particulars by the nature, of which they found themselves slightly depressed, various little guides, handbooks, travellers’ tributes, literary memorials and other catch-penny publications, which, however, were to be for the moment swallowed up in the interesting episode of the induction or initiation appointed for them in advance at the hands of several persons whose connection with the establishment was, as superior to their own, still more official, and at those in especial of one of the ladies who had for so many years borne the brunt. About the instructions from above, about the shilling books and the well-known facts and the full-blown legend, the supervision, the subjection, the submission, the view as of a cage in which he should circulate and a groove in which he should slide, Gedge had preserved a certain play of mind; but all power of reaction appeared suddenly to desert him in the presence of his so visibly competent predecessor and as an effect of her good offices.

iulie 19, 2010

haimanalâc


'Şi nu este anticomunismul de astăzi al unora la fel de “ştiinţific” ca “materialismul ştiinţific” pe care îl cântau mai ieri? Şi când ne spun că a venit vremea experţilor, nu avem dreptul să întrebăm “Al căror experţi?” Că, dacă este vorba numai de experţii anticomunismului care au fost şi experţii comunismului, e natural să te întrebi cum de le vine lor vremea mereu. Parafrazându-l pe Miron Costin, s-ar putea spune că nu bietul om se află sub vremi, ci sărmanele vremi sub cârma experţilor.'

Ca un dulgher

Ca un dulgher

Ramas fara secure

Imi caut crucea

Razand

(Mircea Micu)


.

iulie 17, 2010

Echilíbru


Researchers at Saarland University cooperate closely with the Max Planck Institute for Informatics, the Max Planck Institute for Software Systems, the German Research Center for Artificial Intelligence (DFKI), the Center for Bioinformatics and the Visual Computing Institute. These internationally renowned research institutes are co-located on the Saarbrücken University Campus, neighbours to the Computer Science Department with its 19 chairs. All in all, more than 300 researchers in Computer Science have made their academic home in Saarbrücken.

.

iulie 15, 2010

ascensív

....mais ils sont là, avec leur visage, leurs attitudes, leurs manières et leurs manies, leurs illusions, leurs espoirs, la forme de leurs mains et de leurs doigts de pied, la couleur de leurs yeux et de leurs cheveux, leur façon de parler, leurs pensées, probablement l’âge de leur mort, tout cela est passé en nous. J’ai longtemps rêvé...

iulie 11, 2010

Prestígiul


O politică universitară judicioasă, flexibilă, primitoare ar fi, evident, de mare folos, ca şi o radicală reformă a cercetării. Mai cu seamă în domeniul umanioarelor. Dar deocamdată, la noi, instituţiile sînt mai mult sau mai puţin încremenite. În locul lor, apare, din cînd în cînd, ca un noroc, ca o acoladă providenţială, un personaj-instituţie, un concentrat de energie, generozitate şi eficienţă. Un asemenea personaj nu poate fi anticipat, produs în serie, "antrenat" anume pentru a-şi juca rolul. E o apariţie şi, pentru cei din jur, o şansă.
.

iulie 08, 2010

titrá


What happened to the wonderful adventures
The places I had planned for us to go (Slipping through my fingers all the time)
Well, some of that we did but most we didn't
And why I just don't know


Vitalismul


  • Logistică, fenomenologie şi existenţialism. Vitalismul şi nuanţa trăiristă.
  • Toate aceste tendinţe (respectiv: etica kantiană, psihologismul şi logicismul) au fost criticate riguros de Max Scheler, fenomenologul care a dezvoltat o axiologie realistă, de Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei, şi de Kurt Gödel, reprezentantul par excellence al logicisticii (logica matematică). Aproape simultan, dezvoltările fizicii moderne subliniau implicit inaplicabilitatea unora dintre categoriile kantiene la datele experimentale şi inadecvarea formelor ideale ale percepţiei la universul fizicii moderne, care a constituit în forma sa iniţială, newtoniană, modelul teoriei kantiene. Cea mai remarcabilă dezvoltare a vitalismului şi-a găsit expresia în scrierile lui Henri Bergson, unul dintre puţinii filozofi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură care nu au practicat deloc beletristica. Încă o dezvoltare relevantă, foarte eclectică, venind din direcţia unui neokantianism subtil cu nuanţe vitaliste este filozofia lui Georg Simmel.
În România reacţia vitalistă a fost iniţiată de Pârvan, continuată apoi de trăirismul lui Nae Ionescu, o formă de organicism vitalist cu nuanţe ortodoxe, apoi de lirismul lui Cioran şi experienţialismul generaţiei lui Eliade (toţi aceştia fiind influenţaţi la rândul lor de vitalismul lui Gide, de istoricismul lui Spengler, de iraţionalismul lui Klages, şi de antiraţionalismul lui Şestov). Alt filozof existenţialist cu nuanţe vitaliste, originar din România, influenţat ca şi Cioran de Şestov este Benjamin Fondane (Fundoianu). În aceaşi perioadă interbelică Martin Heidegger a iniţiat o dezvoltare neaşteptată a fenomenologiei, cu tentă existenţialistă. În ţară, tendinţa tipic modernă a fost bine reprezentată de neojunimism, iar o concepţie inedită prin caracterul său riguros şi sistematic, cu influenţe deopotrivă kantiene şi vitaliste, dar şi delimitări explicite de exagerările respective este filozofia lui Lucian Blaga, care propune în Trilogia culturii ideea unui inconştient stilistic, hibrid, dinamic structurat. Influenţele evidente în cadrul filozofiei nuanţelor merg de la Bergson şi Simmel până la Cioran, Nae Ionescu şi Blaga – singura menţionată explicit de Ţuţea ca atare fiind concepţia lui Simmel.

iulie 07, 2010

fragmentări


"Trebuie ca raţiunea să meargă până la individ, adevăratul concept până la lucru, înţelegerea până la 'acesta'. De acesta mai degrabă decât acela, Bergson aduce întotdeauna în discuţie această chestiune a diferenţei. De ce o percepţie va evoca mai degrabă o amintire decât alta? De ce percepţia va 'culege' anumite frecvenţe, de ce acestea mai degrabă decât altele? De ce o anumită tensiune a duratei? Motivul trebuie să fie de fapt ceea ce Bergson numeşte nuanţă. În viaţa psihică nu există accidente: nuanţa este esenţa." (Gilles Deleuze, Insula pustie şi alte texte, Concepţia lui Bergson asupra diferenţei) • "Filozofia prezintă trei elemente dintre care fiecare răspunde celuilalt, însă trebuie considerate pe rând: planul pre-filozofic pe care trebuie să-l delimiteze (imanenţă), personajele pro-filozofice pe care trebuie să le inventeze şi să le dea viaţă (insistenţă), şi conceptele filozofice pe care trebui să le creeze (consistenţă). ... Deoarece nici unul nu se deduce din celălalt, e necesară o co-adaptare a celor trei. Numim gust această facultate filozofică de co-adaptare, şi care reglează crearea conceptelor. Dacă numim Raţiune delimitarea planului, Imaginaţie invenţia personajelor, Înţelegere crearea conceptelor, gustul reiese ca facultarea triplă a conceptului încă indeterminat, a personajului încă stihial, a planului încă transparent. De aceea trebuie să fie create, inventate, delimitate, însă gustul este ca o regulă de corespondenţă ale celor trei instanţe care diferă prin natura lor. Cu siguranţă nu este o facultate a măsurii."

iulie 04, 2010

Literatóri


...He seems to us impersonal, because it is from his writings almost alone that we of English, French, and German speech have derived our notions--even yet, I fear, rather meagre and erroneous--of the Russian people. His genius for us is the Slav genius; his voice the voice of those vaguely-imagined multitudes whom we think of more and more to-day as waiting their turn, in the arena of civilisation, in the grey expanses of the North. There is much in his writings to encourage this view, and it is certain that he interpreted with wonderful vividness the temperament of his fellow-countrymen. Cosmopolite that he had become by the force of circumstances, his roots had never been loosened in his native soil. The ignorance with regard to Russia and the Russians which he found in abundance in the rest of Europe--and not least in the country he inhabited for ten years before his death--had indeed the effect, to a certain degree, to throw him back upon the deep feelings which so many of his companions were unable to share with him, the memories of his early years, the sense of wide Russian horizons, the joy and pride of his mother-tongue. In the collection of short pieces, so deeply interesting, written during the last few years of his life, and translated into German under the name of "Senilia," I find a passage--it is the last in the little book--which illustrates perfectly this reactionary impulse: "In days of doubt, in days of anxious thought on the destiny of my native land, thou alone art my support and my staff, O great powerful Russian tongue, truthful and free! If it were not for thee how should man not despair at the sight of what is going on at home? But it is inconceivable that such a language has not been given to a great people."

iulie 01, 2010

Thérèse Raquin


Au bout de la rue Guénégaud, lorsqu'on vient des quais, on trouve le passage du Pont-Neuf, une sorte de corridor étroit et sombre qui va de la rue Mazarine à la rue de Seine. Ce passage a trente pas de long et deux de large, au plus; il est pavé de dalles jaunâtres, usées, descellées, suant toujours une humidité acre; le vitrage qui le couvre, coupé à angle droit, est noir de crasse. Par les beaux jours d'été, quand un lourd soleil brûle les rues, une clarté blanchâtre tombe des vitres sales et traîne misérablement dans le passage. Par les vilains jours d'hiver, par les matinées de brouillard, les vitres ne jettent que de la nuit sur les dailes gluantes, de la nuit salie et ignoble.
  • Au-dessus du vitrage, la muraille monte, noire, grossièrement crépie, comme couverte d'une lèpre et toute couturée de cicatrices.
Le passage du Pont-Neuf n'est pas un lieu de promenade. On le prend pour éviter un détour, pour gagner quelques minutes. Il est traversé par un public de gens affairés dont l'unique souci est d'aller vite et droit devant eux. On y voit des apprentis en tablier de travail, des ouvrières reportant leur ouvrage, des hommes et des femmes tenant des paquets sous leur bras; on y voit encore des vieillards se traînant dans le crépuscule morne qui tombe des vitres, et des bandes de petits enfants qui viennent là au sortir de l'école, pour faire du tapage en courant, en tapant à coups de sabots sur les dalles.