...De altfel, istoria, memoriile şi jurnalele, aceste alcătuiri din fapte şi reflecţii, nu sînt mai aproape de adevăr. Chiar ideea platonică, considerată ca arhetip, dacă nu este revelată, ci numai închipuită, este o plăsmuire mitică mai aproape de adevăr. Într-o zi, înaintea ultimului război, căutam, cu prietenul meu Haig Acterian, un tip de om pe care să clădim poziţia noastră în frămîntarea vremii. Căutam o certitudine spirituală. Am examinat toate tipurile, de la omul religios la omul tehnic şi n-am putut citi în om decît preaomenescul - folosind un termen al lui Nietzsche - în care omenescul, neomenescul şi supraomenescul se amestecau haotic. Am renunţat la căutarea certitudinii în om. Eram stăpîniţi de ideea ordinii şi de neliniştile devenirii. Aşa am ajuns la termenii gnoseologici: Divinitatea, omul, lumea, adevărul eroarea, frumosul, urîtul, sacrul, satanicul, absurdul şi sensul şi la oglindirea lor în artă, unde purul inspirat se împleteşte cu forma şi sensul, căutate în om şi-n natură, sau în om, ca-n expresionism.
- "Cum suportaţi captivitatea naturii ?"
Brâncuşi: "Nu mă simt captiv. De altfel, simt în mine o forţă care îmi aparţine. Eu admir alcătuirea pietrei şi lemnului, pe care omul le desfigurează. Te-ai uitat vreodată cum sînt alcătuite aceste lucruri?"
- "În liceu, am văzut la microscop o lamă cu un preparat vegetal. Am privit-o cu indiferenţă". Apoi, am făcut o uşoară ironie: "Eu pot fi satisfăcut că, nefiind artist, nu mi-am permis niciodată să desfigurez piatra şi lemnul ". "Neinspiratul se îneacă în semne şi materie".
Brâncuşi: "Este foarte adevărat. Poate cineva să doarmă în cameră cu o statuie ?"
- Şi eu încerc, spiritual, să mă mişc între lumea vizibilă şi cea invizibilă, dar neartistic".
- (Petre Ţuţea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu