Cultură, bine-nţeles, nu înseamnă numai cartea de tip academic, numai muzica de operă sau simfonică, numai arhitectura de mare stil sau baletul Lacul lebedelor. Fireşte că nu. Gradul de cultură al unei societăţi la un anume moment dat este exhibat de nenumărate gesturi, fapte şi acte mărunte, a căror sumă însă e grăitoare. Cultura, prezentă sau nu, se simte şi în felul în care oamenii beau o bere pe o terasă, în felul cum ţin tacîmul la masă, în tonul cu care-ţi răspunde un funcţionar la un ghişeu, în părerea unui ministru despre hidrogenul din apa de Bucureşti, în răspunsul nervos şi trivial al unui aşa-zis parlamentar (intrigat că pe gazetari îi “roade” grija de afacerile lui) şi în multe altele. Aşa cum lumina, prin fotosinteză, se transformă în frunză şi petală de floare, aşa şi cultura, prin asmilare, se transformă în civilizaţie. Fiindcă acesta e, în fond, ţelul. Nu să avem în raft Istoria religiilor...,a lui Eliade, s-o vadă musafirii, nu să avem pregătit un citat din Heidegger cu care să epatăm la o adică, ci toate acestea şi nenumărate altele de-ale spiritului să ne – ca să zic aşa – “pătrundă în sînge” şi să se preschimbe din cunoştinţe în comportament. Gazetăria, mass-media în genere, prin prezenţa lor zilnică în viaţa omului, pot face mai mult în acest sens decît Academia şi toate institutele de cercetare lalolaltă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu